Notele animale și civeta: Istorie și utilizare în parfumerie

Istoria notelor animale

Notele animale au fost descoperite pentru prima dată în jurul anului 330 î.Hr., de către Alexandru cel Mare. Ele au fost foarte utile parfumierilor, care apreciau puterea aromelor lor, precum și excelenta lor rezistență la evaporare.

Notele animale erau deja cunoscute de egipteni în Antichitate (Cleopatra însăși aprecia în mod deosebit mirosul civetei).

Utilizarea tradițională și evoluția

La începutul secolului, aproape totalitatea parfumurilor era realizată cu compoziții de note animale. Acestea serveau nu doar ca fixatori, ci dădeau și rotunjime fraganțelor, participând la notele de bază.

Dacă mirosul produsului brut este extrem de puternic, acesta se atenuează odată integrat în alte arome precum trandafirul, iasomia și ylang-ylang-ul, de exemplu, și vine adesea să îmbunătățească coeziunea parfumului, aducând totodată o suavitate aproape afrodisiacă.

În urma acțiunilor organizațiilor de protecție a animalelor, notele animale sunt astăzi în majoritate interzise (cu excepția ambrei cenușii, care nu implică suferință animală).

În zilele noastre, aceste moscuri sunt din ce în ce mai puțin prezente în parfumerie, deoarece nu mai corespund dorințelor consumatorilor, care în general nu le mai apreciază aroma.

Ce este civeta?

Cuvântul „civetă” este folosit pentru a desemna atât animalul, cât și secrețiile produse de acesta. Este vorba despre un mic mamifer carnivor care seamănă cu jderul și care este originar din Etiopia. Este numit și „pisica de Abisinia”.

Animalul produce, la nivelul regiunii perianale, secreții sub formă de grăsime, care îi permit să își marcheze teritoriul.

Metode de extracție și controversă

Pentru a extrage această grăsime, se efectua un chiuretaj (un procedeu dureros pentru animal) aproximativ la fiecare zece zile, în timp ce civeta era crescută de fermieri în cuști înguste.

Mari branduri au încercat ele însele, pentru o perioadă, să creeze ferme pentru creșterea civetelor în cuști, dar acestea erau sistematic deschise de activiști locali: această demers nu a avut succes. Din cauza recoltării dificile a acestei grăsimi, prețul produsului era foarte ridicat.

Diferitele utilizări ale civetei

Producția acestei materii prime provenea în mare majoritate din Etiopia, iar foarte mulți fermieri trăiau din creșterea civetei (această situație a evoluat foarte brusc atunci când opinia publică, alertată de mass-media și ecologiști, și-a schimbat modul de consum).

Tradiții etiopiene și depozitare

Civeta era atunci folosită de etiopieni sub formă de grăsime pură (aceștia se ungeau în serile de nuntă, iar pentru ei era un parfum rar și apreciat). Grăsimea de civetă era conservată în coarne de zebu, care permiteau păstrarea ei (acestea puteau conține de la 400 de grame la un kilogram de produs).

Produsul, sub formă de pastă moale la început, se solidifica în timp, facilitând transportul.

Legătura cu tutunul

Civeta permitea, printre altele, aromatizarea tutunului de prizat. De altfel, numele „civetă” a servit mult timp pentru a desemna debitele de tutun (dintre care unele poartă încă această denumire astăzi).

Aroma civetei și înlocuirea sa

Mirosul civetei este foarte violent, deosebit de animal, chiar fecal. Aceasta se tratează prin solvent volatil și se infuzează în alcool. Infuzia este o tehnică ce constă în a lăsa grăsimea de civetă într-un lichid cald (ulei sau alcool).

În anii 1970, acțiunile și campaniile apărătorilor drepturilor animalelor au determinat majoritatea parfumierilor să renunțe la utilizarea sa.

Sinteza: Civettone

Astăzi, civeta este înlocuită de produse de sinteză precum civettone, sau de o bază creată de parfumierul-creator, compusă dintr-un amestec de mai multe materii prime animale de sinteză, la care se adaugă uneori câteva elemente vegetale cu arome animale.

Civeta era prezentă în:

• Jicky de Guerlain
• Mouchoir de Monsieur de Guerlain
• N° 5 de Chanel (cel din 1925)

Aceste parfumuri au fost ulterior reformulate pentru a se adapta cererii opiniei publice.